Jurnal

Dragă inimă mică,
Au trecut șase luni de când ai venit pe lume.
Șase luni de când te-am primit în brațele noastre, dar și în viața noastră care deja pulsa de energie, jucării aruncate, trenulețe și replici amuzante.
Pentru că înainte să fii tu, era el — frățiorul tău, un băiețel curios de 3 ani și jumătate, cu multă iubire de oferit… și zero noțiune de spațiu personal.

Nu ai fost prima care ne-a făcut părinți.
Dar ne-ai făcut din nou copii, visători, uimiți de tot ce poți deveni.
Ai venit fără grabă, dar ai umplut totul din prima zi.

Ți-ai găsit locul în brațele noastre de parcă fusese mereu acolo.
Ai învățat repede cum e să trăiești într-o casă unde nu e liniște decât noaptea târziu (și nici atunci mereu).
Unde te ținem în brațe cu o mână, în timp ce cu cealaltă construim castele de cuburi.
Unde râsetele tale se amestecă cu întrebările frățiorului tău despre de ce „bebelușii nu mănâncă pizza”.

Te-ai făcut simțită din prima zi — cu scâncetele tale delicate, cu ochii tăi limpezi, cu felul în care deja știi să cucerești.
Ai adus cu tine ceva blând și nou.
O bucurie liniștită, profundă.
Un echilibru de care nici nu știam că avem nevoie.

Știi, te privesc uneori în timp ce dormi și mă gândesc: cât de norocoși suntem că te avem.
Chiar și obosiți. Chiar și cu două cafele pe zi și părul prins în ce-a mai rămas dintr-un coc.
Suntem bogați.
Pentru că te avem pe tine. Pe voi doi.

Tu și frățiorul tău sunteți atât de diferiți și totuși ați format deja ceva magic împreună.
El te iubește stângaci, gălăgios, cu pupici apăsați și jucării împinse sub nas.
Tu îl iubești tăcut, cu privirea aceea curioasă și zâmbetul tău care se aprinde doar când îl vezi.

Șase luni, fetița mea.
Atât a trecut. Și simt că te cunosc de o viață.

Aș vrea să opresc timpul aici, măcar o clipă.
Să te țin așa, mică, gângurind în brațele mele.
Dar știu că vei crește. Și că te voi iubi din ce în ce mai mult — în toate versiunile tale.

Mulțumim că ai venit.
Mulțumim că ne-ai ales.
Mulțumim că ne-ai făcut părinți… pentru a doua oară, dar parcă tot pentru prima.

Cu toată inima,
Mami (și tati, care tocmai a fost rugat de frățiorul tău să-i caute una dintre mașinile Hotwheels preferate)

Au trecut șase luni de când ai venit pe lume.
Nu ai fost primul nostru început, dar ai fost o altă formă de magie.
O completare neașteptată, dulce și plină de lumină.

Când te-am ținut pentru prima dată în brațe, aveam deja inima ocupată.
Ocupați eram și noi – cu un copil de 3 ani și jumătate care ne ținea mereu în priză,
care învățase deja ce înseamnă „mami, stai cu mine” și „tati, hai să ne jucăm”.

Dar știi ce s-a întâmplat?
Inima noastră s-a făcut loc din nou. Fără efort. Ca și cum știa că trebuie.
Dragostea nu s-a împărțit. S-a multiplicat.

Primele săptămâni au fost o vâltoare – colici, oboseală, jonglerii între nevoile tale și întrebările curioase ale frățiorului tău.
El încerca să înțeleagă ce ești tu pentru el,
iar tu îl priveai cu fascinația cuiva care și-a găsit deja un erou.

Au fost momente în care n-am știut dacă facem destul,
dacă reușim să vă dăm la amândoi ce aveți nevoie.
Dar apoi zâmbeai tu.
Sau venea el și îți aducea o jucărie „ca să nu mai plângi”.
Și știam că suntem exact acolo unde trebuie.

În șase luni ai învățat să zâmbești, să ne chemi cu glasul tău dulce, să te bucuri de prezența noastră.
Dar și noi am învățat – să fim mai răbdători, mai împărțiți, mai buni.

Frățiorul tău a devenit protectorul tău, iar tu, fărâmă de soare,
ești deja lumina lui de dimineață.

Poate că nu mai avem același timp ca la primul copil.
Poate că uneori îți ținem biberonul cu o mână și construim turnuri de cuburi cu cealaltă.
Dar iubirea – iubirea e întreagă. Pentru tine. Pentru el. Pentru „noi”.

Șase luni au trecut.
Și, chiar dacă suntem mai obosiți, suntem și mai împliniți.

Viața cu voi doi e haotică, gălăgioasă, dar miraculoasă.
Și nu ne-am dori-o altfel.

Inainte sa fim 4, am fost doar noi 3,

Inainte sa fim 4 te leganam doar pe tine,

Inainte sa fim 4 adormeam cu tine in patul nostru,

Iti priveam somnul dulce si sforaitul lin,

Iti alinam doar plansul tau,

Iti sarutam doar manutele si fata ta dulce,

Ne jucam doar noi doi si povesteam doar noi doi,

Ne uitam la desene dimineata cuibariti in plapuma calda,

Si totul era de vis .

Pentru ca erai doar eu ,tu si tati.

Dar pe cum se apropie momentul sosirii surioarei tale, ma gandesc deseori -Doamne cat ai crescut de mare , doamne cat te-ai dezvoltat , si ce bucurie ca esti un copil descurcaret. Esti copilul care m-a facut mama si care mi-a pus la incercare rabdarea, calmul, anxietatea , stresul si tot felul meu de a fii.

Iti privesc noaptea manutele calde si piciorusele goale, sunt cuibarite intre mine si tatal tau si ma gandesc -Doamne , cand au trecut astia 3 ani , ca mi se par o clipire , iar toate noptile nedormite si toate momentele impreuna parca au fost o secunda. Te privesc cum respiri domol si caldut , si imi vine sa iti sarut tot interiorul tau si tot trupusorul tau sa il strang in brate strans si sa nu iti dau drumul niciodata. Sa ne oprim in momentul acesta magic cand dormi cu capul in pieptul meu si cu picioarele la pieptul meu ca un cocon mic de iubire.

Melancolia ma incearca noaptea tarziu cand constientizez ca urmeaza sa fim 4 si nu vei mai fii universul meu si ca nu ma voi mai putea dedica tie intru-totul.

Scriu tarziu, haotic si imprastiat asa cum sunt si gandurile mele in momentul de fata. Te iubesc micul meu univers si abia astept noile tale aventuri ce vor veni.

Tu ai fost tot ce am stiut inainte sa fiti doi. Nu ai mai fost bebelusul meu mic ci ai devenit instant copilul meu cel mare ,desi tot un bebelus te consider .

Noi doi, nu mai este doar noi doi, si cand tu plangi de multe ori imi plange si mie sufletul pentru ca nu mai pot sa ma dedic 100 % tie. Bebelusul il tin la piept si il hranesc si pe tine te alin rugandu-te sa pui capul pe pieptul meu sau umarul meu . Pe cat de mare te simt in bratele meu, pe atata de grea e inima mea. Te privesc cum stai si cugeti ce face mami si de ce nu poate mama sa te cuprinda cu bratele doar pe tine. Purtam discutii si ne jucam putin si ceri tot mai mult. Te tin in brate si parca nu ma mai satur si imi mai zici- Mami , lasa-ma in pace nu ma mai strange. Dar parca nu ma mai satur de imbratisarea ta si de parul tau aspru si saten pe care in mangai si adulmec.

Incerc sa pozez in mintea mea bratele tale si mirosul tau de acum, stiu ca nu imi vei mai cere bratele pe cum trec anii.

Imi ceri -Mami, dormi cu mine – si parca ceva din sufletul meu se rupe pentru ca nu pot doarece iti hranesc surioara. Adormi greoi cu tati, de multe ori cu mult carait si vin sa te privesc cum dormi si ma mai cuibaresc langa tine in pat 10-20 de minute ca sa imi bucur sufletul cu fiinta ta .

De ce nu as putea avea doua perechi de maini ?

Cu una sa te cuprind pe tine si cu una pe surioara ta.