Poate cum știți deja sau cum experimentați multe dintre voi, eu una recunosc deschis: le-am oferit suzetă ambilor mei copii. Am făcut-o atât pentru liniștea mea psihică în anumite momente, cât și pentru confortul și alinarea pe care „Didi” le-o oferea celor mici.
Așa că, din colecția „Ascultăm, nu judecăm”, vă mărturisesc că eu am fost un fan declarat al suzetei! Am folosit-o pentru somn, pentru alinarea colicilor, pentru reglare emoțională și pentru acele clipe în care copilul avea nevoie de un refugiu de siguranță.
Deși am primit o mulțime de critici — atât la primul copil, cât și la al doilea —, eu, ca mamă, am iubit-o pe Didi! Păi, măi nene, nimic nu pune mai rapid butonul de snooze pe plânsete, crize, agitație sau la ora de somn!
La fiul meu cel mare, îmi aduc aminte că eram sub o presiune uriașă din partea familiei extinse. La un moment dat, am zis că ajunge: nu mai voiam să mă stresez atâta și nici să adun nervi din cauza comentariilor celor din jur.
Era undeva prin octombrie, spre sfârșitul primului semestru de grădiniță, când am decis aproape de nicăieri: „Gata, acum scăpăm de Didi!
Cu inima cât un purice, am luat o foarfecă și am tăiat câte un picuț din suzetă, până când am făcut o ditamai gaură chiar în mijloc. Fiul meu avea deja o perioadă în care obișnuia să o mai muște, așa că i-am spus cea mai bună „glumiță” de la momentul respectiv: „Aoleu, au păpat șoriceii Didica!”
Dar vă spun sincer că altă suzetă n-am mai cumpărat! Am tăiat două din start. În casă aveam vreun milion (glumesc, erau vreo 6!), pentru că le căuta pe toate în somn și trebuia să fie mereu una la îndemână.
Așa că, la fiecare tentativă a lui de a lua suzeta și de a o suge sau mesteca, i-o dădeam pe cea „păpată”.
Emoțiile mele la primul somn de amiază și la primul somn de noapte fără suzetă au fost la nivel astrologic!
Dar, aparent, trucul a funcționat de minune. Nu s-a plâns și nu am avut treziri disperate după Didi. În doar 3 zile, etapa suzetei era oficial încheiată.
Fiind la al doilea copil, „Suzi” a fost din nou cea mai bună prietenă — atât a mea, cât și a fetiței mele.
Ștefania (la 1 an și 9 luni) este un fan înrăit Didi! Dacă ar putea, ar băga și 10 în gură deodată, sau ar dormi cu ele în mână și le-ar tot schimba între ele în timp ce doarme.
Se pare însă că luna octombrie este luna renunțării la suzetă în familia noastră.
Ne aflăm din nou în acest punct, iar văzând-o cum adoarme fără Didi… mă încearcă niște emoții uriașe. Recunosc, am și plâns un pic. Parcă renunțarea asta la minunea de suzetă aduce cu ea o etapă inevitabilă de maturizare — un pas mare și important către statutul de toddler în toată regula.
Așa că vă rog să ne țineți pumnii strânși! Sperăm să avem o renunțare ușoară la Didi, blândă și fără prea multe lacrimi — atât din partea Ștefaniei, cât și din partea mea!
P.S. pentru critici: Nu, copiilor mei nu li s-au deformat și nu li s-au stricat nici dințișorii și nici mandibula din cauza suzetei!