Articole în Gânduri

Livingul nostru nu mai este de mult o cameră de revistă.
Când mi-am imaginat cum o să arate, jur că părea rupt din revistele moderne. Și, dacă faci abstracție de mașinuțe, păpuși, papucei, suzete, cărți, caiete, creioane și pixuri, și pe ici pe colo câte-un Rembrandt pe perete… chiar arată aproape la fel.
Biblioteca plină e minunată, plină de cărți: citite, răsfoite, recitite, mai mâzgălite, mai rupte. Pe fiecare raft, aproape sigur, se află câte o jucărie, un plus sau un obiect pe care noi, părinții, l-am pus sus să nu ajungă copiii la el.
Uneori, livingul arată ca după al doilea război mondial. Sau, mai degrabă, ca și cum bomba de la Hiroshima ar fi căzut printre jucării.
De multe ori intru în cameră dimineața și primul gând este: iar trebuie să strâng. Ridic o jucărie, apoi alta, apoi încă una… și exact când cred că am făcut progres, apare cineva mic care răstoarnă o cutie întreagă.
Un pas înainte, trei pași înapoi. Cam așa arată ordinea în maternitate.
Uneori mă obosește vizual. Mă face să simt că nu termin niciodată nimic, că mereu există ceva de pus la loc, de șters, de adunat. Și recunosc — sunt zile în care mă irită.
Dar sunt și momente în care mă opresc și privesc altfel: Văd trenulețul construit cu migală. Văd păpușa acoperită cu o păturică „să nu îi fie frig”. Văd puzzle-ul început cu entuziasm și abandonat pentru o idee mai interesantă. Văd roboțelul făcut din lego.
Haosul acesta nu este lipsă de ordine. Este dovadă de copilărie în desfășurare.
Pe covorul acesta s-au spus povești, s-au construit turnuri, s-au vărsat lacrimi și s-au auzit cele mai sincere râsete. Aici au avut loc picnicuri imaginare, curse de mașini, spectacole improvizate și îmbrățișări fără motiv.
Livingul nostru este, de fapt, terenul principal al copilăriei lor. Și poate că nu ar trebui să arate altfel.
Seara, când îi adorm și rămân singură în cameră, haosul pare mai liniștit. Jucăriile nu mai sunt obstacole, ci urme ale unei zile trăite. Le strâng încet, nu din obligație, ci ca pe un ritual de închidere a zilei.
Ridic mașinuța, împăturesc păturica păpușii, adun cuburile și mă gândesc că, într-o zi, toate acestea vor dispărea. Livingul va fi ordonat, curat, liniștit.
Și probabil… prea liniștit.
Poate că atunci voi tânji după pașii mici pe covor, după cutiile răsturnate și după întrebarea repetată de zeci de ori: „mami, te joci cu mine?”
Așa că, în unele zile, aleg să nu mă grăbesc să strâng. Aleg să mă așez pe jos, printre jucării, și să intru în lumea lor. Aleg să ignor pentru câteva minute dezordinea și să observ mai mult copilăria.
Pentru că haosul din living nu este un eșec de organizare. Este o etapă. Una zgomotoasă, colorată, obositoare uneori — dar incredibil de vie.
Și într-o zi, când livingul va arăta exact cum mi-am dorit, s-ar putea să descopăr că îmi lipsește tocmai acest haos.
Haosul care astăzi mă face să suspin, dar care, peste ani, mă va face să zâmbesc.

De trei ani încoace, toamna are un loc special în sufletul nostru – Mailat.

În fiecare octombrie, ne adunăm cu mic, cu mare, la Hodi’s Pumpkin Fest, unde dovlecii, culorile calde și zâmbetele oamenilor dau viață unei lumi de poveste.

Am văzut cum festivalul a crescut de la an la an, cum decorurile devin tot mai spectaculoase, iar organizatorii reușesc să ne surprindă mereu, transformând un simplu weekend într-o experiență plină de bucurie și emoție.

Pentru mine, e ca o reîntoarcere la copilărie. Copilul din mine abia așteaptă evenimentul, la fel ca fiul meu.

E o toamnă frumoasă acolo – plină de râsete, de alergături printre baloți de fân, de mâini mici care pictează dovleci sau fețe colorate. Poneii, toboganele, labirintul de fân, toate creează o lume în care timpul parcă stă pe loc.

Și cum să nu vorbești despre mâncare? Șnițele, cartofi, mâncare la ceaun, porumb fiert, dulciuri și standuri pline de decorațiuni – totul miroase a toamnă, a acasă.

Fiecare gust, fiecare privire în jur îți aduce o stare de bine, o bucurie simplă, dar atât de sinceră.

Hodi’s Pumpkin Fest nu e doar un festival. E o amintire vie, o poveste care se repetă an de an, dar niciodată la fel. O toamnă pe care o trăiești cu inima. 🍁✨

Și cea mai simpatică chestie este la festival întrarea costă un dovleac . Pleci de la festival cu burtică fericită, cu copii fermecați de peisajul frumos de toamnă și epuizați de joacă dar pleci și cu mâna plină pentru că te-ai ales cu un dovleac în semn de mulțumire. ❤️🤎

Magia dimineților de toamnă

Toamna are ceva magic. Nu doar că este anotimpul meu preferat, dar parcă mă face să simt viața altfel – mai așezată, mai caldă, mai plină de sens. După agitația și căldura istovitoare a verii, vine ea cu pași domoli, aducând dimineți răcoroase și seri timpurii care îmi dau sentimentul de acasă.

Îmi place mult cum miroase aerul în diminețile de toamnă. E un miros curat, amestecat cu frigul blând și cu promisiunea unor zile tihnite. Când îmi beau cafeaua afară, cu mâinile strânse pe cana caldă, simt că mă întorc în copilăria mea la bunici. E acolo un dor ascuns, o liniște care îmi umple sufletul și mă face să zâmbesc.

Culorile și sunetele toamnei

Frunzele care cad și se aștern peste pământ sunt o adevărată sărbătoare pentru ochi. Ador să calc pe covorul lor fosnitor și să le privesc culorile – galben, ruginiu, portocaliu, roșu și vișiniu. Parcă fiecare frunză poartă o poveste și împreună scriu un tablou viu, unic în fiecare zi.

Gusturi și arome care încălzesc sufletul

Toamna are și gusturi speciale. Merele și perele coapte, dovleacul scos din cuptor, gutuile care parfumează casa, castanele prăjite, ceaiurile calde cu scorțișoară. Și mai sunt gogoșile pufoase pe care copiii le devorează după ce alergă prin parc, sau plăcinta cu mere care umple casa cu miros de dragoste.

Îmi place mult și partea aceasta de pregătire pentru iarnă. Borcanele cu gemuri, compoturi și murături puse de părinți și socri sunt mai mult decât mâncare – sunt dragoste pusă la păstrare, grijă pentru cei dragi.

Toamna prin ochii copiilor

Dar cel mai frumos este cum trăim toamna prin ochii copiilor. Bucuria lor când sar în grămezile de frunze, când adună conuri și ghinde ca pe niște comori, când își fac buchețele de frunze colorate pentru acasă – toate aceste clipe ne amintesc să fim și noi copii. Uneori, chiar și o simplă plimbare de seară, cu obrajii roșii de frig și cu râsete în aer, devine o amintire .

Liniște, familie și recunoștință

Și poate că asta iubesc cel mai mult la toamnă: liniștea și apropierea. E anotimpul care ne adună mai mult în casă, în jurul unei mese, în jurul unei povești sau al unei căni de ceai. Toamna are darul de a încetini totul și de a ne învăța să vedem frumusețea din lucrurile simple.

Pentru mine, toamna înseamnă familie, recunoștință și suflet cald. Este anotimpul care mă face să cred că fiecare sfârșit ascunde în el un nou început.

Îmi aduc aminte cu drag de verile petrecute la bunici sau la neamuri la țară.

Niște amintiri dulci și impregnante .

Vara la bunici are miros de aer proaspăt, de iarba cosită, de îmbrățișările dulci ale bunicilor și de sunetele animalelor din ogradă. Primele momente ale dimineții când te trezești și auzi cocoșul cum cântă din tot plămânii ca să trezească toată ograda și efectiv toată casa. Patul cald care te tine strâns și te face leneș..Pașii pe care îi faci prin iarba umedă și soarele care se ridică leneș pe cer pentru o nouă zi călduroasă de vară. Zilele de vară în care te duci să îți culegi zmeură de pe gardul vecinilor și te gâdilă gustul dulceag al lor pe cerul gurii, merele necoapte dar care te îndeamnă să le guști și să le muști. Liniștea care a fost peste noapte și la primele raze de soare toată ograda s-a trezit la viață , văcuța din vecini, cocoșii și găinile, zumzăitul albinelor .

Câmpul care parcă geme iar de flori, de miresme îmbătătoare, parcă toate sunt desprinse dintr-un basm frumos.

Bunica care ne face pâine cu ou și ne îmbie la un pahar de lapte călduț În prispa casei.

De fructe e plină livada, poți mânca pe săturate, mere, pere, prune, mure , afine chiar dacă unele sunt necoapte , mâncăm pe ascuns să nu ne certe bunica.

Vara la bunici are miros de zile lungi, de zile leneșe, de zile pline de chicoteli și joacă, de miros de fructe , de miros de bunici iubăreți .

Vara la bunici are miros de iubire.

Și când noaptea vine,

Și stau singură cu mine

Simt cum viața a trecut prin mine

Și cine mă mai susține.

Ascult copilul din mine ce-mi prezintă,

Analizez tot ce mă frământă

Ascult greierii ce cântă,

Și mâine cât mai e de muncă.

Luna e pe cer și-ascultă,

Lumea asta grea și- adultă

Cum se plânge , cum se cântă

Parcă-ntruna se frământă.

M-am răsfăţat! M-am răsfăţat cu un ceai fierbinte şi roşu de afine şi cu dulceaţă de fructe de pădure.Am buzele pictate in roşu..în roşul cald al zahărului dulce în care simţi căldura verii pe când culegi zmeură,frăguţe,afine sau mure. Afară plouă iar eu aud picăturile care cad încet pe pământ…Aud cum în intunericul nopţii picăturile de ploaie caută pământul…                    

Mi-e dor sa scriu..chiar dacă ştiu că nu scriu drept,frumos sau bine…Dar poate s-o găsi un cititor şi pentru mine,căci aşa cum zicea şi Bacovia „fiecare scriitor îşi are cititorul”.                 E toamnă..dar e o toamnă rece si udă.De o săptămână plouă întruna..Nu am văzut frunzele aurii ale toamnelor de altădată din cauza ploii..În parc băncile sunt ude.Bănuiesc că s-au resemnat.Ce rost ar avea să se lupte cu ploaia somnoroasă a lui septembrie?Acum mi-e cald şi bine. Ceaiul şi dulceaţa m-au incălzit..zahărul mi-a indulcit buzele ce acum nu multă vreme erau contopite cu ale lui..pare o veşnicie de când nu l-am mai văzut.Totuşi..au trecut doar două ore.

** Mi-e dor de iarnă şi tânjesc după capotul alb şi moale al iernii…***.         

Mi-e dor de bunica…Mi-e dor de casa ei caldă şi mare..casa ei cu comori nebănuite..casa cu uşi secrete..casa cu cărţi nemaivăzute si nemaiîntâlnite.             

Mi-e dor de bunica..Bunica cea cu obrajii plini,rumeni,cu sărut dulce,cu ochi mari şi căprui pe care i i-am furat şi eu.Mi-e dor de bunica si mă-ntreb cum de la ea nu se termină niciodată poveştile şi dulciurile…De ce e toamnă atât de caldă la bunica?…De ce are bunica strugurii cei mai roşii şi mai dulci?De unde-i are?Oare există o vie doar pentru bunici de unde toate bunicuţele din lume iau struguri pentru nepoţi si nepoţele?

E atât de rece afară ..si atât de cald aici.Aş vrea să fie intuneric…Aş vrea să văd nişte actori pe-oscenă jucând o piesă de dragoste.Aş vrea ca ei să se iubeasca mereu.Aş vrea ca el să vadă piesa cu mine…..

Aş vrea, dar nu ştiu ce vreau.