Timp pentru mine: mit sau nevoie reală?

Uneori stau și calculez în minte.
Patru ani.
Și încerc să-mi amintesc de câte ori am stat într-o cadă cu spumă fără să aud „mamaaaa” dincolo de ușă.
De câte ori am băut un pahar de vin la un film până la capăt.
De câte ori am stat pur și simplu… fără să fiu atentă la cineva.
Nu prea îmi vine nimic clar în minte.
Cafeaua mea, în schimb, e singurul lucru pe care îl apăr cu dinții.
Dacă nu am 5–10 minute singură cu cana în mână, devin alt om.
Mai scurtă, mai aspră, mai puțin eu.
În rest… nu prea există „singură”.
Am spectatori la toaletă, am spectarori la duș.
Când mă îmbrac, când mă dezbrac.
Ușa închisă a devenit negociabilă, nu e închisă – doar că nu intrăm peste mami.
Și o spun cu un nod în gât: uneori nu am chef.
Nu am chef să mă joc.
Nu am chef să mai explic încă o dată.
Nu am chef să fac de mâncare.
Uneori prefer să spăl vasele, să aspir sau să fac curățenie.
Măcar ele nu cer nimic emoțional de la mine.
Seara, după ce îi culc, aș putea avea timp pentru mine.
Dar sunt atât de obosită încât adorm înainte să apuc să mă gândesc la mine.
Corpul meu închide ziua fără să mă întrebe dacă mai vreau ceva.
Citesc, uneori. 20 de minute.
Dar mintea mea e plină.
Liste.
Griji.
Planuri.
Lucruri mărunte care nu se termină niciodată.
Și atunci mă întreb: când mai sunt eu?
Nu mama.
Nu cea care organizează.
Nu cea care știe unde e bluza preferată și când e următoarea programare.
Eu.
Pentru că adevărul e că, atunci când nu am deloc timp pentru mine, încep să dispar puțin.
Nu se vede din afară.
Funcționez.
Zâmbesc.
Fac tot ce trebuie.
Dar pe dinăuntru mă simt subțiată.
Ca și cum dau din mine bucățică cu bucățică și nu mai pun nimic înapoi.
Poate că „timp pentru mine” nu e un moft.
Poate că e felul în care mă țin întreagă.
Nu vreau mult.
Nu vreau zile întregi liberă.
Vreau doar să știu că mai exist undeva în programul meu.
Pentru că dacă eu dispar complet, copiii mei nu vor avea o mamă odihnită.
Vor avea o mamă care iubește mult, dar care se simte, pe tăcute, din ce în ce mai goală.
Și asta doare mai mult decât oboseala.