Jurnal

Matei și cizmele de ploaie vorbitoare

Jurnal

Într-o dimineață ploioasă, Matei și-a pus cizmele albastre.

— Bună, Matei! au spus cizmele.

— Aaa… cine vorbește?!

— Noi, cizmele tale!

Matei a clipit.

— Și… ce vreți?

— Să sărim în bălți!

Au ieșit afară și splaaash!… într-o baltă mare.

— Hahaha, ce rece! a râs Matei.

— Hai și în aia rotundă! au strigat cizmele. Splash!

Au sărit în bălți mici, bălți mari, bălți cât un lighean. Până când au găsit o băltoacă în formă de inimă.

— Asta e pentru tine, Matei, pentru că ne-ai scos la plimbare! au spus cizmele.

Matei a zâmbit.

— Și eu vă iubesc, cizme zglobii!

De atunci, când plouă, Matei nu stă în casă — ci iese la joacă, cu prietenele lui, cizmele vorbitoare.

Fluturașul cel mic face un an

Jurnal

Pot să mă confesez: după venirea primului copil am spus clar și răspicat că în viața mea nu mai vreau alt copil. Am trecut prin depresie postpartum, prin toate greutățile și încercările primului an de viață al băiețelului nostru, iar gândul de a o lua de la capăt părea imposibil.

Și totuși… pe măsură ce Matei creștea, undeva în interiorul meu a început să crească și un vis. O dorință timidă, la început, apoi tot mai clară: aceea de a mai avea un copil. O fetiță.

Și într-o zi, pe testul de sarcină, au apărut două liniuțe.

A fost șoc. A fost groază. A fost bucurie, încântare și un adevărat amalgam de sentimente care mi-au cuprins stomacul, sufletul și capul. A fost secretul cel mai bine păstrat… până la ziua mea.

Matei știa ce urmează înainte să știm noi oficial.
„O pipiță are mami în burtică”, spunea el cu siguranță.

Când am aflat și eu, negru pe alb, cine ești, am crezut că explodez ca artificiile de bucurie.

În 16 ianuarie 2025, la ora 13:00, ai venit pe lume – a doua noastră minune, fetița mult dorită.
Ai fost o mogâldeață grasună, cu obrajori plini, piele rozalie, miros divin și o dulceață rară, care ne-a topit instant.

Pot spune sincer: nici cu tine nu a fost ușor. Nu ți-a plăcut sânul, te hrăneam legănată și șușotindu-ți, orice ți se părea mai interesant decât lăpticul. Anul acesta, cu tine și cu frățiorul tău, m-a căruntit, m-a epuizat, mi-a dat „brain damage” și m-a pus la pământ de câteva ori bune.

Dar pot spune, cu mâna pe inimă, că nu aș schimba nimic.

Iubirea care a crescut între tine și frățiorul tău îmi face inima să se mărească zilnic. Pupiceii dintre voi, joaca și „bătăile” voastre delicioase, iar acum, de când ai început să mergi și fugiți unul după altul, totul este un adevărat spectacol de privit.

Așa că, la mulți ani, fetița mea!
Ești încă micuță, încă te descoperim și încă te deschizi în fața noastră, dar suntem siguri că vei avea o copilărie minunată. Ai un frățior care te va iubi o viață întreagă și o mămică și un tătic care te vor strânge în brațe și îți vor ține mâna pentru totdeauna.

Vom fi mereu în urma pașilor voștri, gata să intervenim când veți avea nevoie.

La mulți ani, fluturașul nostru mic.
Te iubim.

Matei și Ghiozdănelul de Grădiniță

Jurnal

Într-o dimineață, Matei a primit un ghiozdan mic și colorat.

— Eu sunt Ghiozdănelul și te duc la locul unde te așteaptă prieteni noi! a spus el.

Matei era puțin speriat că nu era cu mămica lui, dar când a ajuns la grădiniță a văzut copii care se jucau cu mingi și cuburi.

— Vrei să vii cu noi? l-au întrebat.

Matei a zâmbit și s-a alăturat. Ghiozdănelul șoptea:

— Ți-am spus eu că e un loc vesel!

Și așa, fiecare zi de grădiniță era plină de joacă și râsete.

Revenirea după sărbătorile de iarnă

Jurnal

Nu știu cum e la voi, dar eu încă nu mi-am revenit după toată agitația, nebuneala și forfota sărbătorilor de iarnă. Parcă a fost un carusel continuu de emoții, drumuri, mese și bagaje… multe bagaje.

Da, pot spune că am fost plecați la Maramureș și, din fericire, nu am trecut prin stresul clasic de acasă: curățenie generală, pregătit bucate, invitați, alergătură dintr-o cameră în alta. Însă, la întoarcere, ne-a așteptat o altă provocare: bagajele.

Bagaje pentru patru persoane.
Desfăcut, sortat, spălat, uscat, împachetat.

Bagajele copiilor le-am desfăcut în două zile. Ale mele și ale soțului… în 3–5 zile. Dar spălatul, uscatul și împachetatul hainelor a fost și încă este o mică teroare. La un moment dat chiar aveam semne de întrebare: să le arunc și să cumpăr altele sau am luat, din greșeală, și hainele a încă două familii cu noi?

De la haosul sărbătorilor – mese dezorganizate, somn haotic, plecări și veniri zilnice pe la neamuri – până la regăsirea unui ritm normal după întoarcerea acasă, încă e cale lungă.

Mâncarea tradițională, delicioasă, abundentă și plină de grăsimi și-a făcut simțită prezența… în kilogramele în plus, la toți patru. Încerc, pas cu pas, să mă redresez și să revenim cu toții la mese normale, echilibrate, fără excese.

Iar lenea… ah, lenea de după vacanța la părinți este „cucoană mare”.
De la „nu fac nimic” la revenirea pe pilot automat: gătit, spălat, împachetat, aspirat, strâns jucării. Totul pare mai greu după o perioadă în care ai fost doar copilul cuiva, nu adultul responsabil de toate.

Dar, ușor-ușor, în pași mici, lucrurile se așază.
Cu răbdare.
Cu liste.
Cu cafea. Multă cafea.

Pentru că mama nu revine brusc la normal.
Mama revine în pași mici.

Hrănirea copiilor mei – între sân, pompă și lapte praf

Jurnal

Nimic nu m-a pregătit cu adevărat pentru ce înseamnă să fiu mamă. Nici cursurile, nici cărțile, nici poveștile celorlalte femei.Dar mai ales… nimic nu m-a pregătit pentru cât de greu va fi să-mi hrănesc copilul – nu doar cu lapte, ci cu liniște, cu răbdare, cu dragoste, cu mine întreagă.

Mi-am dorit să alăptez. Cu tot sufletul. Am visat momentele acelea calde, liniștite, cu bebelușul adormind la pieptul meu, conectat cu mine. Dar realitatea a venit cu ragade, plâns (al lui și al meu), nesiguranță, durere, oboseală. Eram între „e normal” și „ce fac greșit?”, între instinct și vină. Mă simțeam neputincioasă, deși tot ce voiam era să-i ofer ce e mai bun. Am început să folosesc pompa. Credeam că mă va ajuta. Și poate că a făcut-o. Mi-a dat un strop de control, un răgaz. Dar în același timp, mă simțeam legată de tuburi și cronometre, într-o rutină robotică. Spălam, sterilizam, pompam, calculam mililitri, dar uitam să respir. Eram prezentă, dar nu eram cu adevărat acolo.

Apoi, într-o zi, am cedat. Sau mai bine zis… m-am eliberat. Am pus mâna pe cutia de lapte praf și am plâns. Nu de vină – de ușurare. Mi-am dat voie. Mi-am spus că e în regulă. Mi-am spus că nu sunt mai puțin mamă dacă aleg asta. Că nu trebuie să fiu perfectă, doar prezentă. Că iubirea nu se măsoară în tipul de lapte, ci în îmbrățișările din miez de noapte, în grija de zi cu zi, în cum îmi țin copilul aproape, oricum l-aș hrăni.

Scriu asta nu ca să ofer sfaturi. Nu sunt expertă. Sunt doar o mamă care a trecut prin toate: alăptat, pompat, lapte praf… și printr-un carusel de emoții.

Scriu asta pentru tine, cea care citești acum și te simți epuizată, confuză, poate vinovată.

Vreau să-ți spun: alegerea ta nu te definește. Iubirea ta, da.Nu există o cale „corectă”. Există doar calea care funcționează pentru voi, acolo unde ești TU bine, ca să poți avea grijă de el/ea.

Și da, ești suficientă. Mai mult decât atât – ești minunată.

Mami te iubesc

Jurnal Scrisori

Sper că știi asta,

Chiar dacă sunt așa mic și încă nu pot să ți-o spun.

Lacrimile de pe obrajii mei vor apărea când voi avea nevoie de tine și câteodată îți voi simți și eu lacrimile tale pe obrajii mei,

Dar iartă-mă mami,

Știu că te doare dar mă doare și pe mine .

Când este întuneric și plâng și îmi apari în față mă opresc din plâns,

Știind că totul va fii ok pentru că ai apărut tu.

Știi, aș vrea să îți spun că te iubesc ,

Dar încă nu pot,

Așa că îmi voi întinde mânuțele către tine, voi protesta și mă voi fâstâci când mă vei lăsa jos.

Când tot ce vreau e să simt mirosul tău , să îmi oferi confortul și căldura pieptului tău,

Pentru că tu miroși ca noi doi, ca și cum am fii o singură persoană,

Tu ești mami tot ce știu și ce am nevoie.

Te iubesc mami , când te privesc, când îți întâlnesc privirea și ochii tăi privesc în ochii mei,

Poate că am putea amândoi să oprim timpul în loc,

Și să orbităm unul în jurul celuilalt ca și cum acest moment ar fii pentru totdeauna,

Pentru că nu voi mai fii mic pentru totdeauna,

Mi-aș dori ca aceste momente să fie pentru totdeauna,

Așa cum îmi șoptești mereu- Te iubesc pentru totdeauna.

Te iubesc mami,

Când mă săruți de noapte bună înainte să adorm,

Când sărutul tău alungă toate supărările și durerile de peste zi ,

Când mă trezesc din oră în oră și te caut mami,

În timp ce tu , încerci să te regăsești pe tine.

Tu ești constantul meu mami,

Pentru că aceste zile sunt pline de tine , de vocea ta, de pielea ta, de mângâierea ta ,

În curând nu voi mai adormi la pieptul tău,

În curând plânsul meu se va transforma în cuvinte,

În curând urmărindu-te , buzele mele vor începe să se miște ,

Și singurul lucrul pe care-l știam se va transforma într-o voce total nouă,

Îți voi zâmbi și-ți voi spune cuvintele

Te iubesc mami !

Nu toate zilele sunt minunate

Îndoieli și curaj Maternitate

Dar tu ești. Abia aștept unele zile să se termine și să vină noaptea. Dar tu ești începutul meu , mijlocul meu, punctul meu de referință. Câteodată aș vrea să fiu singură eu cu mine chiar dacă momentele cu tine sunt minunate . Uneori aceste momente minunate nu se simt chiar minunate când planurile mi se năruie ,când nu dormim din cauză că ești bolnav, când sunt suprastimulată , când am câte o zi când sunt burn-out dar tu mă completezi .

Tu ești pungile mele de cearcăne ,lacrimile mele de descărcare dar tu ești totul meu, inima mea , respirația mea , lumina ochilor mei, și motivul pentru care mă trezesc în fiecare dimineață și încerc să fiu cea mai bună variantă a mea.

Tu ești pământul care mă aduce în genunchi , pâmăntul pe care îl pășești îl venerez. Tu ești slăbiciunea mea dar tu îmi dai și puterea să trec peste zile. Tu ești pielea mea, tu ești al meu dar nu pentru totdeauna chiar dacă mă doare.

Tu ești promisiunea unei iubiri într-o ploaie mocănească, chiar dacă mi-aș dori momente doar pentru mine în liniște. Tu ești Tic-ul la Tac-ul ceasului inimii mele.

Chiar dacă unele zile sunt al naibii de grele, chiar dacă am mustrări de conștiință, nu toate momentele sunt minunate , dar tu ești.

Îți aduci aminte ?

Jurnal Lecții de viață

Îți aduci aminte de ziua în care ai devenit mămică?

Ziua când ți-ai întâlnit pentru prima dată copilul? Micul omuleț? Micuț , moale , umed și ridat?

Același mic omuleț pe care timp de 9 luni de zile l-ai mângait în burtica ta , care a mișcat în burtică, care sughitea și cu care ai povestit zile si ore întregi. Care, când a venit pe lume era ceva mic pe care nu l-ai recunoscut inițial , nu ți l-ai imaginat dar îți părea atât familiar.

Copilul tău, fetița sau băiețelul tău.

Care la început îți părea așa străin și fragil în brațele tale ?

Pe care nu știai cum să îl ți în brațe ,cum să îi vorbești și cum să îl atingi. Și ți se părea că habar nu ai ce să faci cu o așa mică mogâldeață.

Totul era nou , totul era înfricoșător și minunat și dureros și erai confuză.

În salonul rece , pe jumătate dezbrăcată , printre atâtea chipuri străine, halate albe și miros de steril, îți aduci aminte ? Fiind uimită și recunoscătoare asistentelor care te-au învelit , șters pe tine și pe copilul tău și ți l-au pus pe pieptul tău dezvelit . Te-ai simțit obosită dar totodată energizată de parcă ai fii băut o cafea tare sau un energizant. Te-ai simțit speriată și îngrijorată și îngândurată?

Îți aduci aminte că ai așteptat să te simți diferit din ce moment oficial ai devenit mămică? Ca și cum acum că ai devenit mămică îți vor veni și toate informațiile și achizițiile unei veritabile mămici ?

Îți aduci aminte când te-ai simțit copleșită de amalgamul acesta de sentimente odată cu nașterea copilului tău ?

Îți aduci aminte de primul scâncet al copilului tău și inima care ți s-a topit de drag?

Frica, nelinistea , oboseala , curajul, puterea , iubirea, grija , afecțiunea , fericirea nemărginită care a venit pe tine din momentul în care ai devenit mămică , îți mai aduci aminte?

Ce este stresul? Ce este furia?

Jurnal Lecții de viață

Stresul și furia sunt doi monstruleți mici și răutăcioși care mai poposesc deseori pe umărul meu.

Stresul are culoare albastră și mă vizitează destul de des mai ales de când am devenit mămică. Monstrulețul acesta mic albastru vine și pune presiune pe umărul meu. Vine în cele mai neașteptate momente ,vine cu multe întrebări care mi le adresează și de cele mai multe ori ,rămân cu întrebările în aer și mă pune pe gânduri.

Tind să cred și știm cu toți că stresul este o normalitate în viața de zi cu zi, și mai ales când devii mamă și că vrei și că nu vrei și ești o femeie sau o mămică cu stimă de sine puternică tot te mai vizitează acest monstruleț albastru.

Furia pe de altă parte , are culoare roșie și mă vizitează rar tind să cred și sper. Monstrulețul acesta roșu apare dintr-o dată, sare pe umărul meu, îmi urlă în ureche și mă mușcă.

Acest monstruleț mă face să reacționez necugetat, mă face să ridic tonul , să spun lucruri nedorite pe care în mod normal nu le-aș adresa și care poate rănesc . Nu la toată lumea reacționează la fel Furia, la unii vine cu agresivitate fizică , la unii vine cu spartul și distrusul de obiecte.

Felul de a-l gestiona și de a-l alunga de pe umăr de cele mai multe ori este greoi, pleacă greu și pleacă după ce a mușcat bucăți din umărul meu și lasă durere. Furia stă pe umărul tău cât îl lași tu, dacă rămâne mult , lasă urme pe pielea ta mușcată de ea, lasă urme în mintea ta,în sănătatea ta, în sufletul tău și în familia ta.

Vara la bunici

Gânduri Jurnal

Îmi aduc aminte cu drag de verile petrecute la bunici sau la neamuri la țară.

Niște amintiri dulci și impregnante .

Vara la bunici are miros de aer proaspăt, de iarba cosită, de îmbrățișările dulci ale bunicilor și de sunetele animalelor din ogradă. Primele momente ale dimineții când te trezești și auzi cocoșul cum cântă din tot plămânii ca să trezească toată ograda și efectiv toată casa. Patul cald care te tine strâns și te face leneș..Pașii pe care îi faci prin iarba umedă și soarele care se ridică leneș pe cer pentru o nouă zi călduroasă de vară. Zilele de vară în care te duci să îți culegi zmeură de pe gardul vecinilor și te gâdilă gustul dulceag al lor pe cerul gurii, merele necoapte dar care te îndeamnă să le guști și să le muști. Liniștea care a fost peste noapte și la primele raze de soare toată ograda s-a trezit la viață , văcuța din vecini, cocoșii și găinile, zumzăitul albinelor .

Câmpul care parcă geme iar de flori, de miresme îmbătătoare, parcă toate sunt desprinse dintr-un basm frumos.

Bunica care ne face pâine cu ou și ne îmbie la un pahar de lapte călduț În prispa casei.

De fructe e plină livada, poți mânca pe săturate, mere, pere, prune, mure , afine chiar dacă unele sunt necoapte , mâncăm pe ascuns să nu ne certe bunica.

Vara la bunici are miros de zile lungi, de zile leneșe, de zile pline de chicoteli și joacă, de miros de fructe , de miros de bunici iubăreți .

Vara la bunici are miros de iubire.