Articole în Jurnal

A face sau a nu face bradul Crăciunul acesta? Asta-i întrebarea.

Jurnal

De vreo săptămână, două… poate chiar trei (nu confirm, nu infirm), mă bântuie un singur gând: “Să fac bradul de Moș Nicolae!”

Știu, știu, nu mă judecați! Eu sunt omul care are chef de brad încă din noiembrie, când afară sunt 12 grade și frunzele abia se hotărăsc să cadă.
Da, părinții și bunicii noștri făceau bradul în Ajun. Cu respect, cu emoție și cu un calm pe care eu, sincer, îl pot reproduce doar dacă adorm accidental în timp ce pun instalația. Eu însă ard de nerăbdare.

Eu sunt pregătită!

Eu simt Crăciunul!
Copiii mei?
Hmmm… băiețelul de 4 ani probabil va aprecia bradul vreo 10 secunde, până își amintește că poate face un tunel din cutiile de jucării. Iar fetița de aproape 1 an?

Ei bine… ea e într-un program intens de “explorare avansată”, unde totul trebuie cățărabil, trăgibil, gustabil.
Dilema vieții mele festive: fac bradul mare sau nu?
Pentru că, dacă fac bradul mare, știu exact ce mă așteaptă:
• Bradul va fi dărâmat de minimum 10 ori pe zi.
• Globurile vor deveni gustări gourmet.
• Luminile vor dispărea misterios sub canapea.
• Beteala o voi regăsi pe jos, pe copil, pe Daisy ( cățelușa noastră) în pernă, în sufletul meu.
• Și eu voi deveni un difuzor uman, setat pe repeat:
– „Ștefaaaaania, nuu! Ștefania, nu e voie! Lasă bradul! Nu mâncaa globuuuul!”
Ca bonus fitness, voi face mai multe genuflexiuni decât la sala din 2018, în timp ce recuperez copilul de pe sau din brad.
Varianta mini-brăduț?
Da, m-am gândit și la ea. Să-l pun pe masă. Să fie safe, neatins, cochet, instagramabil…
Dar sincer? Nu e același lucru.
Vreau bradul ăla, mare, sclipitor, care arată ca un pom de Crăciun adevărat, nu ca o piesă de decor dintr-un restaurant unde nu te lasă să pui mâna pe nimic.
Și totuși… o s-o fac.
Probabil voi regreta.
Probabil voi râde.
Probabil voi povesti în fiecare zi pe blog cum bradul meu își trăiește viața mai dramatic decât o telenovelă.
Dar asta e frumusețea: Crăciun cu copii mici înseamnă haos, decorațiuni în guriță și magie în suflet.
Plus, sincer… cine mă poate opri?

Postul Crăciunului și liniștea pe care o descoperim în doi, ca părinți ocupați

Jurnal

Anul acesta am simțit nevoia să fac lucrurile altfel. Poate pentru că a fost un an plin, obositor, cu multe alergături, nopți nedormite și grijile firești ale unor părinți de copii mici. Poate pentru că am simțit că ne-am pierdut puțin pe noi înșine, prinși între muncă, casă și ritmul alert al fiecărei zile. Sau poate doar pentru că sufletul ne-a șoptit că e timpul să ne oprim.
Așa am ajuns să ne propunem — eu și soțul meu — să ținem Postul Crăciunului.

Nu ca o provocare, nu ca o listă de reguli de bifat, ci ca o încercare sinceră de a ne curăța puțin gândurile, obiceiurile, trăirile.

Să respirăm altfel.

Să fim mai prezenți. Mai atenți. Mai liniștiți.
Seară de seară, citesc din Biblie pentru mine și copii cu voce tare. Uneori doar câteva versete. Alteori un pasaj mai lung. Copiii dorm, în sfârșit, iar casa are acel fel de liniște rară, fragilă, de parcă s-ar putea sparge la cel mai mic sunet.
Nu pot spune că ținem postul „perfect”. Uneori oboseala ne împinge la scurtături. Alteori programul ne dă peste cap și abia găsim loc pentru câteva minute de reculegere.

Dar e pentru prima dată, după mult timp, când simțim că facem ceva împreună pentru binele nostru interior.
Soțul meu muncește mult. Prea mult, aș spune uneori. Dar în perioada aceasta amândoi am descoperit o altfel de apropiere. Nu spectaculoasă, nu ca în filme. Ci una calmă, blândă, aproape invizibilă, dar profundă. Se simte în felul în care vorbim unul cu altul. În felul în care ne punem mâna pe umăr. În felul în care ne strângem la final de zi, obosiți, dar mai împăcați.
Postul nu ne-a schimbat viața. Dar a schimbat ritmul ei.

A pus o pauză.

A adus liniște acolo unde era doar gălăgie.

A adus pace acolo unde era doar grabă.

A deschis o ușă mică spre noi înșine — doi oameni simpli, doi părinți cu copii mici, care încearcă, în pași mici, să nu uite ce contează cu adevărat.
Și simțim că e un început.

Îngrijirea mamei după naștere: Pași mici pentru a-ți recăpăta energia

Jurnal

Nașterea unui copil este un miracol, dar și o perioadă de mari schimbări pentru corpul și mintea unei mame. Este normal să te simți epuizată, copleșită sau confuză în primele săptămâni. Îngrijirea ta personală nu este un lux, ci o necesitate pentru sănătatea ta și a bebelușului. Iată câțiva pași simpli care te pot ajuta să îți recapeți energia, pas cu pas.

Acceptă ajutorul

Nu trebuie să faci totul singură. Fie că este vorba de partener, familie sau prieteni, acceptarea ajutorului pentru treburile casnice, gătit sau chiar supravegherea bebelușului îți poate oferi momente prețioase de odihnă.

Prioritizează somnul

Știm că pare imposibil cu un nou-născut, dar chiar și scurte reprize de somn contează. Dormi atunci când doarme bebelușul și nu te simți vinovată pentru asta. Chiar și 20–30 de minute pot face o diferență.

Mănâncă regulat și sănătos

Alimentația echilibrată ajută corpul să se recupereze și să producă lapte de calitate. Include proteine, fructe, legume și hidratare constantă. Gustările rapide, sănătoase, cum ar fi nucile, iaurtul sau fructele, pot fi salvatoare între mesele principale.

Comunică deschis

Nu ezita să vorbești despre cum te simți. Fie cu partenerul, cu prietenele sau cu un specialist. Sentimentele de tristețe sau anxietate postpartum sunt normale, dar pot fi gestionate mai ușor dacă le exprimi.

Oferă-ți momente de răsfăț

O baie caldă, o carte bună sau muzica preferată pot părea mici gesturi, dar ele te ajută să te reconectezi cu tine însăți și să încarci bateriile.

Recuperarea după naștere este un proces treptat. Fiecare pas mic contează și, în timp, energia ta va reveni.

Nu uita: o mamă odihnită și echilibrată poate avea grijă mai bine de bebelușul ei și se poate bucura cu adevărat de această perioadă unică din viață.🦋

Între blândețe și limite: stilul meu de parenting

Jurnal

Toată lumea vorbește acum despre gentle parenting. Unii îl văd ca pe cheia succesului în creșterea copiilor, alții ca pe o revoluție în educație. Eu l-am citit, l-am ascultat, chiar am participat la un hub pe această temă. Și, deși îi înțeleg valoarea și frumusețea, trebuie să recunosc ceva: nu rezonez complet cu el.

Și nu pentru că nu aș vrea sau nu aș putea. Ci pentru că eu cred că rolul meu de mamă înseamnă și altceva.

Am încercat să înțeleg

Am participat la discuții și huburi despre gentle parenting și recunosc: este un model frumos, cu multe idei valoroase. Îmi place partea de conectare emoțională, răbdarea și blândețea pe care le propune. Mi-ar plăcea să le aplic mereu, dar adevărul este că nu rezonez în totalitate cu această abordare.

De ce nu rezonez cu gentle parenting

Pentru mine, creșterea copiilor înseamnă și stabilirea unor limite clare. Cred că un copil are nevoie să înțeleagă că există reguli, consecințe și mai ales respect – față de părinți, față de bunici, față de oamenii din jur.

Nu vreau să fiu doar prietena copiilor mei. Prieteni vor găsi mulți de-a lungul vieții, dar părinți au doar doi. Eu aleg să fiu reperul lor, omul care îi pregătește pentru realitate.

Realitatea nu e mereu blândă

Știu că lumea de afară nu va fi la fel de grijulie cum suntem noi, părinții. Angajatorii, școala, societatea – nu vor trata mereu cu delicatețe. Viața vine cu provocări, uneori cu duritate, și cred că e important să îi pregătesc de mici pentru asta. De aceea, prefer să le arăt că există limite și consecințe, chiar dacă asta înseamnă că uneori ridic vocea sau îi cert.

O mamă reală, nu perfectă

Nu sunt o mamă perfectă și nici nu îmi doresc să fiu. Mi se mai întâmplă să strig, să-i trag de mână sau să-i cert. Dar îmi asum aceste momente și cred că nu ele vor conta peste ani.

Ceea ce vreau să rămână este faptul că am fost prezentă, că i-am iubit și i-am învățat ce înseamnă respectul, responsabilitatea și grija față de ceilalți.

Fiecare părinte își alege drumul

Știu că nu toți vor fi de acord cu mine, și e firesc. Pentru unii, gentle parenting este calea ideală. Pentru mine, e doar o sursă de inspirație din care iau ce simt că mi se potrivește, dar aleg să merg și pe instinctele mele.

Cred cu tărie că nu există un singur model de parenting. Există doar părinți care își iubesc copiii și își găsesc propriul drum pentru a-i pregăti pentru viață.

Sora mea mă consideră o mamă enervantă

Jurnal

Nu știu exact când am trecut din rolul de „soră cool” în cel de „mamă enervantă”, dar sora mea îmi reamintește din când în când că am făcut pasul acesta. Și, sincer, dacă stau să analizez, nu pot să-i dau chiar totală dreptate… dar nici să o contrazic complet.

Ce înseamnă „mama enervantă”?

„Mama enervantă” nu e neapărat o persoană rea sau lipsită de iubire. Din contră, e genul de mamă care:

💫 îți repetă aceleași sfaturi până când le visezi noaptea („Ți-ai luat geaca? O să răcești!”, „Nu uita să mănânci ceva sănătos!”).

💫are impresia că știe mai bine decât tine ce e bun pentru viața ta, indiferent de vârsta pe care o ai

💫 te verifică și când nu e cazul – fie că e vorba de unde ești, cu cine ești, ce planuri ai.

💫îți oferă soluții înainte să ceri – chiar și atunci când doar voiai să povestești, nu să fii „salvat”.

Pe scurt, „mama enervantă” este acea combinație de grijă exagerată + control subtil + dragoste exprimată în modul cel mai puțin relaxat posibil.

Unde mă asemăn eu cu această tipologie?

Recunosc. Nu sunt mama surorii mele, dar uneori mă comport ca și cum aș fi:

💫 O sun sau îi scriu doar ca să întreb dacă a mâncat sau ce a făcut în ziua respectivă, deși nu e treaba mea.

💫Îi dau sfaturi nesolicitate despre școală, prieteni, viitor, de parcă aș fi un manual ambulant de dezvoltare personală.

💫Mă supăr ușor când nu mă ascultă, ca și cum ar trebui să urmeze instrucțiunile mele ca pe o rețetă de viață

💫 Am tendința de a o „proteja” și acolo unde ar trebui să o las să greșească și să învețe singură.

Adevărul este că, din dragoste și din dorința de a o vedea bine, risc să cad în capcana „mamei enervante”.

Dar e chiar așa de rău?

Poate că „enervant” e doar traducerea tinerească pentru „îți pasă prea mult de mine și nu știu încă să gestionez asta”.

Sigur, e important să învăț să fac un pas în spate, să îi respect spațiul și alegerile, dar tot la fel de important este să nu-mi reprim instinctul de a avea grijă de ea.

Poate că rolul meu e un amestec: puțin soră, puțin mamă, puțin prietenă. Și, deși uneori o irit, sper că într-o zi va înțelege că în spatele „mamei enervante” e, de fapt, o soră care o iubește enorm.

Ce fac chiar și când nu fac aparent nimic

Lecții de viață Maternitate

Cred că una dintre cele mai frustrante și enervante întrebări pe care o poate primi o mamă este: „Ce faci?” Cu acel ton ușor nedumerit, de parcă ai avea un abonament la relaxare, doar pentru că „stai acasă cu copilul”.

Pentru cine nu știe, aparent nu fac nimic. Dar, în realitate, într-o zi obișnuită „de nimic”, fac cam totul.

💫Am schimbat bebelușa de vreo 10 ori.

💫Am sărutat-o, mângâiat-o, alintat-o de cel puțin tot atâtea ori.

💫Am strâns jucării și cărți de trei ori – minimum.

💫Am băgat haine la spălat, la uscat, le-am împachetat… și mâine o iau de la capăt.

💫Aspir de două-trei ori pe săptămână, spăl pe jos, spăl toaleta.

💫Spăl vase. Multe. Fără număr.

💫Și da, gătesc. Zilnic, diversificat, de cel puțin trei ori pe zi – pentru bebelușă, pentru băiețelul cel mare, printre refuzuri și mofturi.

💫Am adormit copiii de nenumărate ori – bebelușa are trei somnuri pe zi, băiețelul mare unul.

💫Am citit aceeași carte de cel puțin două ori pe zi, de trei săptămâni încoace. Suntem în perioada „Mami, îmi citești?”. Și citesc. Citesc, chiar dacă știu fiecare propoziție pe de rost.

Cafeaua? Se bea rece, evident. Nu mai am răbdare să o încălzesc de zece ori pe zi.

💫Am împăcat copiii de vreo cinci ori.

💫M-am pus pe jos de zece ori – pentru joacă, pentru pupici, pentru alinare.

Am văzut la un moment dat o reclamă simpatică pe Facebook:„ De fiecare dată când te strigă copilul, fă o genuflexiune. ”Dacă aș fi aplicat regula asta, aș fi avut picioare și posterior mai ceva ca la un concurs de body-building.

💫Și da , la sfârșit de zi , când culcăm copii , casa arată ca după al 3-lea război mondial.

Și când aud întrebarea magică: „Dar de ce ești obosită? Ce faci toată ziua?”… simt cum îmi face creierul scurtcircuit.

Pentru că ceea ce nu se vede, se simte.

Pentru că o mamă „care stă acasă” nu stă niciodată. Ea e în continuă mișcare – fizic, mental, emoțional. E acolo pentru fiecare lacrimă, pentru fiecare zâmbet, pentru fiecare „mami, vino!”.

Așa că, data viitoare când vrei să întrebi o mamă ce face, amintește-ți: face tot. Chiar și atunci când pare că nu face nimic.

Hodi’s Pumpkin Fest – magia toamnei de la Mailat 🍂🎃

Gânduri Jurnal

De trei ani încoace, toamna are un loc special în sufletul nostru – Mailat.

În fiecare octombrie, ne adunăm cu mic, cu mare, la Hodi’s Pumpkin Fest, unde dovlecii, culorile calde și zâmbetele oamenilor dau viață unei lumi de poveste.

Am văzut cum festivalul a crescut de la an la an, cum decorurile devin tot mai spectaculoase, iar organizatorii reușesc să ne surprindă mereu, transformând un simplu weekend într-o experiență plină de bucurie și emoție.

Pentru mine, e ca o reîntoarcere la copilărie. Copilul din mine abia așteaptă evenimentul, la fel ca fiul meu.

E o toamnă frumoasă acolo – plină de râsete, de alergături printre baloți de fân, de mâini mici care pictează dovleci sau fețe colorate. Poneii, toboganele, labirintul de fân, toate creează o lume în care timpul parcă stă pe loc.

Și cum să nu vorbești despre mâncare? Șnițele, cartofi, mâncare la ceaun, porumb fiert, dulciuri și standuri pline de decorațiuni – totul miroase a toamnă, a acasă.

Fiecare gust, fiecare privire în jur îți aduce o stare de bine, o bucurie simplă, dar atât de sinceră.

Hodi’s Pumpkin Fest nu e doar un festival. E o amintire vie, o poveste care se repetă an de an, dar niciodată la fel. O toamnă pe care o trăiești cu inima. 🍁✨

Și cea mai simpatică chestie este la festival întrarea costă un dovleac . Pleci de la festival cu burtică fericită, cu copii fermecați de peisajul frumos de toamnă și epuizați de joacă dar pleci și cu mâna plină pentru că te-ai ales cu un dovleac în semn de mulțumire. ❤️🤎

Organizarea casei cu copii mici: Pași mici spre ordine

Lecții de viață Maternitate

Viața cu copii mici e plină de magie… și de haos. Jucării împrăștiate, haine care apar în locuri imposibile și sentimentul că casa nu va fi niciodată „ordonată”. Dar vestea bună e că poți organiza pas cu pas, fără să te simți copleșită.

1. Alege un colț la început

Nu încerca să schimbi întreaga casă dintr-o dată. Alege o zonă care te enervează cel mai mult – poate dulapul cu hainele copiilor sau zona de joacă – și începe de acolo.

2. Rutine simple

Fiecare copil pune 2-3 jucării la loc înainte de culcare. Hainele murdare merg direct în coșul de rufe. După masă, împreună ștergeți masa și puneți vasele în mașină.

3. Organizare vizuală

Cutii colorate, sertare separate, borcane pentru creioane – lucrurile au un loc clar și copiii învață ușor să pună la loc ce folosesc.

4. Implică-i pe copii

Chiar dacă pare mai rapid să faci totul tu, implicarea lor îi învață responsabilitatea și poate fi chiar distractivă.

5. Curățenie în tranșe

10-15 minute dimineața și 10-15 minute seara pot face minuni. E mai ușor să menții ordinea decât să recuperezi după o zi întreagă de haos.

6. Fii blândă cu tine însăți

Casa nu trebuie să fie perfectă. Bucură-te de râsul copiilor și de momentele când totul e plin de viață – chiar dacă ordinea nu e impecabilă.

Cheia e pașii mici. Cu răbdare, rutine simple și implicarea copiilor, ordinea devine posibilă și poate fi chiar un moment frumos de conexiune în familie.

Toamna – anotimpul care îmi mângâie sufletul

Gânduri Jurnal

Magia dimineților de toamnă

Toamna are ceva magic. Nu doar că este anotimpul meu preferat, dar parcă mă face să simt viața altfel – mai așezată, mai caldă, mai plină de sens. După agitația și căldura istovitoare a verii, vine ea cu pași domoli, aducând dimineți răcoroase și seri timpurii care îmi dau sentimentul de acasă.

Îmi place mult cum miroase aerul în diminețile de toamnă. E un miros curat, amestecat cu frigul blând și cu promisiunea unor zile tihnite. Când îmi beau cafeaua afară, cu mâinile strânse pe cana caldă, simt că mă întorc în copilăria mea la bunici. E acolo un dor ascuns, o liniște care îmi umple sufletul și mă face să zâmbesc.

Culorile și sunetele toamnei

Frunzele care cad și se aștern peste pământ sunt o adevărată sărbătoare pentru ochi. Ador să calc pe covorul lor fosnitor și să le privesc culorile – galben, ruginiu, portocaliu, roșu și vișiniu. Parcă fiecare frunză poartă o poveste și împreună scriu un tablou viu, unic în fiecare zi.

Gusturi și arome care încălzesc sufletul

Toamna are și gusturi speciale. Merele și perele coapte, dovleacul scos din cuptor, gutuile care parfumează casa, castanele prăjite, ceaiurile calde cu scorțișoară. Și mai sunt gogoșile pufoase pe care copiii le devorează după ce alergă prin parc, sau plăcinta cu mere care umple casa cu miros de dragoste.

Îmi place mult și partea aceasta de pregătire pentru iarnă. Borcanele cu gemuri, compoturi și murături puse de părinți și socri sunt mai mult decât mâncare – sunt dragoste pusă la păstrare, grijă pentru cei dragi.

Toamna prin ochii copiilor

Dar cel mai frumos este cum trăim toamna prin ochii copiilor. Bucuria lor când sar în grămezile de frunze, când adună conuri și ghinde ca pe niște comori, când își fac buchețele de frunze colorate pentru acasă – toate aceste clipe ne amintesc să fim și noi copii. Uneori, chiar și o simplă plimbare de seară, cu obrajii roșii de frig și cu râsete în aer, devine o amintire .

Liniște, familie și recunoștință

Și poate că asta iubesc cel mai mult la toamnă: liniștea și apropierea. E anotimpul care ne adună mai mult în casă, în jurul unei mese, în jurul unei povești sau al unei căni de ceai. Toamna are darul de a încetini totul și de a ne învăța să vedem frumusețea din lucrurile simple.

Pentru mine, toamna înseamnă familie, recunoștință și suflet cald. Este anotimpul care mă face să cred că fiecare sfârșit ascunde în el un nou început.

Lecții învățate ca mamă 💫

Lecții de viață Maternitate

A fi mamă este o călătorie care schimbă totul, de la priorități și percepții, până la modul în care ne raportăm la noi înșine și la ceilalți. Privind înapoi, am învățat multe lecții prețioase – unele în timpul primilor pași ca mamă, altele odată cu venirea celui de-al doilea copil.

Lecții învățate ca mamă la început de drum

🦋Perfecțiunea nu există

La început, te gândești că trebuie să faci totul „perfect” – să ții copilul în brațe corect, să îl hrănești exact la timp, să ai casa impecabilă. Am realizat repede că perfecțiunea este o iluzie și că este mai important să fii prezentă, să creezi momente de apropiere și siguranță pentru copilul tău.

🦋Odihna este un lux rar

Primele luni mi-au arătat că somnul este mai mult un obiectiv teoretic decât o realitate. În loc să mă stresez pentru orele de somn pierdute, am învățat să apreciez clipele de odihnă pe care le pot obține și să cer ajutor atunci când e nevoie.

🦋Instinctul matern contează

Am învățat să am încredere în instinctele mele. Cărțile și sfaturile sunt utile, dar nimeni nu cunoaște copilul tău mai bine decât tine. Dacă simți că ceva nu este în regulă, este perfect normal să urmezi acel instinct.

🦋Răbdarea se cultivă

Fiecare zi aduce provocări neașteptate – plânsete fără motiv, nopți nedormite, schimbări de stare. Am descoperit că răbdarea nu apare instantaneu, ci se construiește pas cu pas, cu fiecare experiență.

Lecții învățate ca mamă a doi copii

🦋Gestionarea timpului devine esențială

Cu doi copii, ai impresia că timpul se împarte în bucăți invizibile care nu ajung niciodată. Am învățat să prioritizez, să planific, dar și să accept că uneori „suficient de bine” este mai realist decât „perfect”.

🦋Frățietatea și gelozia sunt normale

Fiecare copil este unic și merită atenție, dar inevitabil apar momente de gelozie. Am învățat să fiu echilibrată, să acord fiecărui copil timp individual, dar și să îi încurajez să creeze legături de prietenie și sprijin reciproc.

🦋Flexibilitatea devine superputerea ta

Planurile merg rar cum ne imaginăm. Seara de joacă se transformă într-o criză de furie sau o plimbare devine o misiune imposibilă. Am învățat că flexibilitatea și simțul umorului sunt indispensabile pentru a face față haosului zilnic.

🦋Autocunoașterea și limitele personale

Să ai grijă de doi copii te obligă să conștientizezi limitele proprii. Am învățat să cer ajutor, să spun „nu” când este nevoie și să îmi acord momente de respiro fără vinovăție.

Fiecare etapă a maternității aduce provocări unice, dar și momente de neprețuit.

Lecțiile învățate sunt mai mult decât strategii de supraviețuire – ele devin parte din cine suntem ca părinți și ca oameni.

La final, cred că cel mai important lucru pe care îl învățăm ca mame este să iubim necondiționat, să fim răbdătoare cu noi înșine și să acceptăm că uneori greșelile sunt cele mai bune lecții.