Sunt mamă a doi copii minunați și energici. Și pe lângă oboseala cronică și listele nesfârșite de sarcini, port cu mine acea vulnerabilitate pe care cred că o cunoști și tu: teama că nu fac destul. Pentru că îmi cresc comunitatea aici, pe Mamă în pași mici, primesc periodic acel mesaj în privat. Nu știu ce se întâmplă în ultima vreme, dar zici că au ieșit toate mămicile mlm-iste la vânătoare. Parcă sunt trase la indigo, vin cu aceleași texte predefinite și cu o abordare care începe mereu inocent: „Vai, ce scump e cel mic! Câți ani are?”. Sau direct hai sa îți propun o idee de afacere.
La început mă bucuram, credeam că am găsit o altă mămică dornică de conectare. Însă am învățat rapid că în spatele ecranului se află adesea un agent de vânzări de la companii precum Amway, Forever sau Snap, aflat la vânătoare de noi recruți.
Și nu mă înțelegeți greșit: am prietene de la care îmi cumpăr produse care îmi plac de la aceste firme. Nu am o problemă cu brandurile în sine și nici cu cele care aleg să consume sau să recomande ceva ce chiar folosesc cu drag. Problema mea este cu agresivitatea, cu textul la indigo și cu goana oarbă după recrutare.
Scenariul e obositor de previzibil: îți laudă copilul, se plânge de oboseală ca să creeze o falsă conexiune, iar apoi îți oferă „soluția magică” – o afacere de succes de pe telefon, lucrând doar două-trei ore pe zi. Sună tentant, până realizezi că asta înseamnă să cumperi produse scumpe, să îți convingi prietenii să facă la fel și să vânezi alte mame prin mesaje.
Problema cu adevărat enervantă apare în momentul în care refuzi. Atunci masca de mămică înțelegătoare și caldă din poze cade instantaneu. „Se pare că nu toate mămicile care par okay în fotografii sunt okay și în vorbe” mi s-a spus și am rămas Paf. Adică tu ca mama , o altă mamă alegi să îmi arunci astfel de cuvinte pentru că îți zic ” Nu” sau îți spun sincer – „Sper că nu m -ai adăugat doar pentru a mă recolta”. Când spui „nu”, ești luată imediat la întrebări: „De ce nu vrei măcar să încerci? De ce refuzi o oportunitate pentru copilul tău?”.
Mai nou, dacă le răspunzi tăios sau pui o limită fermă, sar la atac cu faza: „Dacă nu te interesa, de ce nu te-ai uitat la ce postez eu pe profil înainte să-mi răspunzi?”. Păi, mai nene mai, ce facem aici? Acum trebuie să fac pe FBI-ul pe Instagram? Să stau să cercetez istoricul fiecărui om care îmi lasă un comentariu sau îmi dă un mesaj, doar ca să mă asigur că nu vrea să-mi vândă ceva? Dacă îmi scrii în privat, mi se pare de bun simț să spui clar ce vrei, nu să mă pui pe mine să-ți citesc profilul ca pe o investigație.
Dacă nu intri în jocul lor, ești trecută imediat în tabăra mamelor comode sau înguste la minte. Am primit replici care m-au lăsat mască, de genul: „Dacă ai vrea ce e mai bun pentru copilul tău, ai găsi timp” sau „Păcat, credeam că vrei să evoluezi, se vede că te mulțumești cu puțin”.
Este o formă pură de parenting shaming. Tehnica aceasta minune bazează pe inducerea vinovăției: dacă nu vrei să vinzi produsele lor, înseamnă că nu ești o mamă ok. Astăzi înțeleg că aceste fete sunt și ele prinse într-un sistem, dar asta nu înseamnă că mai accept să îmi fie încălcate granițele.
Am învățat că „Nu” este o propoziție întreagă. Nu mai datorez explicații nimănui.Faptul că aleg ca în acele ore de liniște să mă odihnesc sau să mă joc pe covor cu copilul meu, în loc să stau pe profilul tău să văd ce vinzi sau să trimit mesaje spam pe internet, este o dovadă de respect față de mine. Iar dacă cineva insistă și mă judecă, folosesc butonul de block fără nicio remușcare.
Dacă ai primit și tu astfel de mesaje și ai rămas cu un gust amar, vreau să îți amintești că ești o mamă minunată exact așa cum ești. Valoarea ta nu se măsoară în produse vândute. Avem nevoie de sprijin real și de comunitate, nu de strategii de marketing mascate în prietenie.
Data viitoare când cineva încearcă să te facă să te simți vinovată, închide ecranul și mergi mai departe în pașii tăi mici.
Sunt exact pașii potriviți pentru tine și puiul tău.